de Cristian Dogaru – 16.11.2009

Vreti sa dormiti bine la noapte? Numarati in scop terapeutic 800 trilioane de oi. Cifra reprezinta in dolari valoarea derivatelor in lume, in conditiile in care PIB-ul global este de numai 65 de trilioane. Intelegeti atunci de ce se spune ca sistemul bancar era la un pas de colaps la falimentul Lehman Brothers? Toti colosii astia financiari cu picioare de lut sunt legati intre ei ca intr-o panza imensa de paianjen de ciorchini de contracte pe diferenta de pret, swap-uri, asigurari financiare, o intreaga panoplie de produse toxice care valoreaza adunat sume care nu pot fi platite niciodata de partile contractante, rostogolirea lor fiind singura rezolvare. Riscul de contraparte este imens, iar orice faliment major va clatina pana la temelii sistemul. De ce se intampla asta? Bancile ar putea fi salvate prin tiparire de bani in mod uzual, multe falimente au fost deghizate in ultimul an in preluari pe muche de cutit, cumparatorii fiind imprumutati la randul lor de Bancile Centrale pentru respectiva tranzactie. Dar disparitia unui mare jucator peste noapte poate lasa acum in urma sa sume imense ce nu pot fi bagate repede sub pres si nici acoperite cu tiparul decat cu riscul unei multiplicari exponentiale a deficitelor publice deja foarte mari. Falimentul Lehman pare cu atat mai greu de inteles in acest context, semanand mai degraba cu o reglare de conturi (marele beneficiar-Goldman Sachs care s-a vazut brusc fara concurenta). Daca in precedenta mare criza financiara de la inceputul secolului trecut, sistemul s-a putut curata prin mai multe falimente rasunatoare, putand fi reconstruit apoi pe alte fundamente, acum nu mai este posibil asa ceva fara a dinamita bazele sale.  Din acest motiv se tot tiparesc bani pentru a umple gaurile bancilor, expansiunea monetara fiind singurul remediu la excesele din ultimii 10 ani. In plus, pentru a compensa lipsa cererii pe credit, statul vine cu programe de stimulare aruncand alti bani facuti din aer in piete. Totusi, chiar nu se teme nimeni ca fabricarea acestor sume din nimic va afecta chiar ideea de a detine numerar? SUA au cheltuit deja peste 1,5 trilioane in aceasta criza, bani facuti cu tiparul, in conditiile in care rezervele de aur de care dispun fac „numai” vreo 300 de miliarde (au peste 8500 de tone). Imaginati-va pentru cateva secunde ca banul ar fi fost legat de etalonul aur. Ar fi dat o fuga Obama in Muntii Stancosi sa caute cateva pepite cu care sa salveze Citigroup sau AIG de la faliment? Mai merita sa alergam cu ochii scosi din orbite pentru un pumn de bancnote pe care bancherii si Guvernele le pot multiplica cum vor? Care sunt lucrurile mai importante decat cash-ul spre care ar trebui sa tindem? Nu pot oferi un raspuns complet, dar priviti spre fundamente: alimente (un petec de pamant va poate asigura o parte din necesarul zilnic ,cel putin la capitolul fructe si legume), apa („petrolul secolului XX1” va deveni destul de curand o marfa rara asa ca un izvor in curte sau un put cu panza freatica la adancime mica va parea o mana cereasca),  aur (protectie impotriva deprecierii banului de hartie), investitii in educatie (cati stiau inainte de criza ce inseamna rezerve fractionare ori anatomia creditului bancar?). Daca avem noroc, lumea se intreapta dupa criza spre decenile de stagnare japoneza din perioada 1990-2009, deflatie, expansiune a creditului guvernamental, etc. Daca nu, vom trece printr-un stadiu inflationist, mult mai sever decat cel experimentat in anii �80. A, nu va lasati derutati de oscilatiile din pietele de marfuri: manipularea e la ea acasa acolo.  Cum altfel ar fi fost posibila cresterea barilului de petrol pana la 147 dolari si apoi coborarea la numai 34 dolari in mai putin de 6 luni (s-a intamplat in a doua parte a anului trecut)? Nimic nu are de-a face cu cerea si oferta aici: derivatele dicteaza miscarile de preturi, cei care detin fizic produsele tranzactionate sunt o minoritate subtire.


0 comentarii la “Utopiile lumii financiare”
Comentariul tau