Obiectivele programului sunt:

  • Cresterea securitatii furnizarii energiei prin reducerea numarului de intreruperi;
  • Crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea unor activitati economice noi, precum si dezvoltarea infrastructurii energetice nationale la standarde europene aplicabile in domeniu;
  • Utilizarea rationala a resurselor energetice prin reducerea pierderilor;
  • Minimizarea impactului negativ asupra mediului;
  • Reducerea costurilor de mentenanta ale retelelor de transport.

Solicitanti eligibili

Solicitantii eligibili in cadrul acestei operatiuni sunt: in domeniul energiei electrice – operatorul de transport si de sistem, in domeniul gazelor naturale – operatorul de transport (transportator) iar in domeniul petrolului – transportatorul.

Activitati eligibile

Activitatile eligibile in cadrul operatiunii vizeaza:

  • Modernizarea/retehnologizarea retelelor de transport, prin: 
    – Modernizarea/retehnologizarea liniilor electrice (de exemplu: modernizarea liniilor prin cresterea nivelului de tensiune/inlocuirea conductoarelor pentru reducerea CPT, dublarea circuitelor pentru imbunatatirea sigurantei in functionare sau pentru reducerea CPT, etc); 
    Modernizarea/retehnologizarea statiilor de transformare a energiei electrice (de exemplu: inlocuirea statiilor cu unele noi, inlocuirea transformatoarelor/autotransformatoarelor pentru reducerea CPT, dublarea tranformatoarelor pentru imbunatatirea sigurantei in functionare, inlocuirea intreruptoarelor, realizarea unor celule noi, instalatii de compensare a factorului de putere, etc.);
    – Modernizarea/retehnologizarea conductelor de transport al gazelor naturale/petrol;
    – Modernizarea/retehnologizarea conductelor magistrale de transport al gazelor naturale/petrol;
    – Modernizarea/retehnologizarea statiilor de comprimare gaze naturale, statiilor de comanda vane, nodurilor tehnologice, statiilor de reglare-masurare gaze naturale, statiilor de protectie catodica, racordurilor de inalta presiune, prin inlocuirea acestora cu unele noi sau prin inlocuirea unor echipamente/instalatii aferente acestora; 
    – Instalarea unor statii de control sau echipamente de automatizare/protectie si control computerizat al transferului de energie catre consumatorul final;
    – Instalarea unui sistem informatic de monitorizare, comanda si achizitie de date (SCADA). 
  • Extinderea retelelor de transport, prin:
    – construirea unor linii/conducte/magistrale de transport noi;
    – construirea de statii noi.

Conditii de finantare

Alocarea financiara este de 193.000.000 lei din care:

  • 90 milioane lei pentru proiectele care vizeaza modernizarea si extinderea retelelor de transport al energiei electrice;
  • 90 milioane lei pentru proiectele care vizeaza modernizarea si extinderea retelelor de transport al gazelor naturale;
  • 13 milioane lei pentru proiectele care vizeaza modernizarea si extinderea retelelor de transport al petrolului .

Valoarea maxima a proiectului nu poate depasi 50.000.000 Euro (inclusiv TVA) la cursul INFO-euro din data depunerii cererii de finantare.

Valoarea grantului nu poate depasi 75% din valoarea proiectului.

Programul nu are termene limita.

Sursa : Ministerul Economiei si Finantelor


0 comentarii la “POS CCE: AP 4 "Cresterea eficientei energetice si a securitatii furnizarii, in contextul combaterii schimbarilor climatice", DMI 4.1 "Energie eficienta si durabila (Imbunatatirea eficientei energetice si dezvoltarea durabila a sistemului energetic din punct de vedere al mediului)"”
Comentariul tau