Autor: Daniel Catana
Publicat: 14 Ianuarie 2009 
Vizionari: 1395;

Piaţa de consultanţă în management a avut anul trecut o creştere de 40% şi a depăşit valoarea de 400 de milioane de euro. Peste 70% din firmele din acest domeniu se aşteaptă la o creştere a cifrei de afaceri şi în 2009.

Pentru consultanţii în management, afacerile pot merge bine şi în perioadele de boom economic, dar şi în cele de criză. Când economia creşte cu 8% pe an, firmele apelează la consultanţi pentru a fi ajutate să creeze strategii de dezvoltare într-un ritm superior celui înregistrat de competitori. În perioadele dificile, este nevoie de ajutorul lor pentru a stabili strategii de reducere a costurilor şi de restructurare. „În ultimul semestru al anului 2008, firma noastră a continuat evoluţia extrem de dinamică din ultimii ani, iar criza financiară a generat chiar o creştere a solicitărilor de consultanţă de management“, spune Bogdan Belciu, managerul companiei A.T. Kearney România. „După perioada de creştere foarte dinamică din România în ultimii ani, criza financiară a creat un şoc pe care puţine firme îl anticipau şi pentru care şi mai puţine firme erau pregătite. Din această cauză, creşterea solicitărilor nu ne surprinde şi ne aşteptăm ca ea să continue în 2009“, adaugă Bogdan Belciu, care susţine că expertiza globală şi experienţa acumulată de firma sa în alte crize majore din ultimii 80 de ani îl ajută să identifice măsurile cele mai potrivite pentru companiile româneşti în această perioadă.

1.000 de firme de consultanţă şi doar 20 de jucători veritabili

Şi compania Contrast Management Consulting & Training a înregistrat o creştere a cererii de servicii în proiecte de restructurare în ultimul trimestru al anului trecut, iar pentru întregul an 2008, cifra de afaceri a avansat cu 40% faţă de 2007, când a atins un nivel de 101,4 miliarde de lei vechi. „Pentru 2009, preconizăm o evoluţie a firmei mai puţin spectaculoasă, dar pozitivă. Despre piaţa naţională de consultanţă în management credem că va avea o creştere uşoară în acest an“, spune Remus Laeş, managing partner, Contrast Management Consulting & Training.

În ultimii ani, industria autohtonă de consultanţă în management a cunoscut o dezvoltare într-un ritm anual de peste 20% şi a ajuns în 2008 la un nivel cuprins între 400 şi 450 de milioane de euro, conform  Asociaţiei Consultanţilor în Management din România (AMCOR). „Piaţa românească este foarte atomizată şi are un număr mare de firme foarte mici şi mici, de firme de conjunctură, în timp ce un pluton conducător al acestei pieţe abia începe să se formeze. Apreciem că există peste 1.000 de firme de consultanţă în management, cele mai multe fiind formate din unu-doi consultanţi şi având cifre de afaceri sub 200.000 euro pe an“, declară Mihai Svasta, preşedintele AMCOR şi directorul companiei Svasta Consult. În acest moment, conform reprezentantului AMCOR, este în curs de formare un pluton conducător format din aproximativ 20 de companii care au fiecare peste zece consultanţi angajaţi full-time şi care realizează cifre de afaceri de peste un milion de euro pe an. „Acest pluton este urmat de circa 50-70 de firme cu cifre de afaceri situate în intervalul 200.000 – 1.000.000 euro pe an“, explică Mihai Svasta.

Dezvoltarea rapidă a acestui domeniu şi deschiderea tot mai mare a managerilor români pentru achiziţionarea serviciilor de consultanţă determină tot mai mulţi antreprenori să intre în această industrie, unii dintre aceştia fiind români care au deţinut poziţii de management în companii din străinătate. Este şi cazul lui Ciprian Sandu, care a renunţat la funcţia de senior marketing manager la AT&T Mobile din SUA pentru a lansa o afacere în România. „Am fondat firma în decembrie 2007. Fiind partener şi la o firmă de private equity, consultanţa dă o oportunitate de a adăuga valoare la investiţiile făcute. În plus, am vrut să ofer firmelor din România cunoştinţele şi capabilităţile mele dobândite în experienţa de management pe care am avut-o în SUA“, spune Ciprian Sandu, fondator Saciro Consulting. Deşi firma a fost înfiinţată de aproape un an, în 2008 a înregistrat o cifră de afaceri de peste 50.000 de euro, iar pentru acest an, antreprenorul se aşteaptă la o creştere de 100% a afacerii, ca urmare a oportunităţilor foarte bune care există în această îndustrie în România. „Mă aştept la un an mai pozitiv decât 2008 din punctul de vedere al cifrei de afaceri. Economia va avea un efect asupra clienţilor, care vor avea mai multă nevoie de servicii de consultanţă“, explică Ciprian Sandu.

Provocările anului: costurile, cash-flow-ul şi poziţionarea

 Dacă o astfel de evoluţie este posibilă în cazul unui start-up, este puţin probabil ca o firmă mare din acest domeniu să înregistreze creşteri similare în condiţiile actuale. Criza poate aduce mai multe proiecte firmelor de management consulting, dar în acelaşi timp va schimba structura industriei şi va tempera ritmul de creştere. În opinia lui Robert Maxim, managing partner al companiei Ensight Management Consulting, 2009 va fi anul consolidărilor în această industrie, dar şi al schimbărilor de strategie a jucătorilor. În ultimele luni, a observat o schimbare a structurii nevoilor exprimate în special de clienţii noi. Aceştia nu mai pun accentul pe dezvoltare şi creştere, ci pe consolidarea şi securizarea afacerilor. În cazurile mai grave, accentul este pus pe transformarea radicală a afacerilor pentru salvarea lor, lucru care îl determină să acorde o atenţie mai mare acestor tipuri de proiecte. „Strategia Ensight pentru 2009 pune pe primul loc axarea pe serviciile de transformare a afacerii. Experienţa acumulată de-a lungul anilor, precum şi portofoliul de clienţi şi complexitatea proiectelor desfăşurate ne permit să oferim soluţii de transformare a afacerii, îmbinând competenţe complementare din domeniile management, IT, HR, financiar, achiziţii şi logistică, marketing şi vânzări“, spune Robert Maxim. 

Aura Cadis, consultant al firmei Horvath & Partners, spune că şi firmele de consultanţă sunt afectate de incertitudinea din economie şi că se aşteaptă la un an dificil, cu reacţii exagerate şi parţial subiective din partea companiilor din mediul de business autohton. „Există pericolul ca managerii să piardă din vedere perspectiva pe termen lung în deciziile lor de business. Este o mare incertitudine în piaţă şi este greu de planificat şi anticipat ce se va întâmpla în 2009“, susţine Aura Cadis, care adaugă că va exista cu siguranţă o cerere mai mare pentru servicii de consultanţă care ţintesc un efect direct şi măsurabil asupra costurilor, a profitabilităţii sau a cash flow-ului, cum ar fi proiectele de management al creantelor sau colectarea datoriilor de la clienţi.

70% din firmele de management consulting din România au declarat într-un studiu realizat de AMCOR în perioada octombrie-noiembrie 2008 că cifra lor de afaceri va creşte în 2009

 

sursa: http://www.capital.ro/articol/consultantii-in-management-pregatiti-pentru-un-val-de-apeluri-de-urgenta-115642.html


0 comentarii la “Consultanţii în management, pregătiţi pentru un val de apeluri de urgenţă”
Comentariul tau